Să combini calitatea cu dotări suplimentare nu mai este un secret pentru producătorii de carcase. Să realizezi acest lucru la un preţ bun ţine poate şi de puţină magie, Xigmatek Midgard II, a doua reîncarnare a acestei serii de carcase Middle-Tower se află la PCMHZ pentru un review în care vom vedea cine câştigă.. frumoasa sau bestia!
Denumire produs: Xigmatek Midgard II
Pret aproximativ: 69.90 Euro la Caseking
După succesul înregistrat cu prima ediţie a carcaselor Midgard, cei de la Xigmatek recidivează cu o ediţie secundă care încearcă să ofere într-un format Middle-Tower toate facilităţile de bază necesare unei plaje cât mai largi de utilizatori iar pentru a ne convinge de sângele albastru din care se trage, Midgard II vine cu dotări interesante ce aparţin mai mult carcaselor high-end.
Prezentare şi Accesorii
Xigmatek foloseşte o cutie simplă pentru ambalarea şi protecţia carcasei Midgard II, aspectul iniţial fiind "îmbunătăţit" de reprezentarea stilizată a unui luptător care probabil stă de pază pentru a nu "scăpa" informaţiile şi caracteristicile înscrise pe părţile laterale ale cutiei.
Setul de accesorii inclus în pachet este foarte bine alcătuit, pe lângă lucrurile esenţiale cum sunt şuruburi (avem chiar şi şuruburi speciale extra-lungi pentru ventilatoare), panou frontal pentru Slim Optical Drive şi manual, Xigmatek ne oferă ca bonus un fan controller ce se instalează într-un slot PCI liber, cabluri prelungitoare pentru ventilatoare şi coliere din plastic pentru cable management.
Specificaţii şi Caracteristici
| Culoare | Negru |
| Materiale | Oţel, Plastic |
| Dimensiuni | (L)205 x (Î)458 x (A)488 mm |
| Greutate | 7.18kg |
| Plăci de bază | ATX / M-ATX / ITX |
| Sertare | 1 x Slim ODD 3 x 5.25" externe 6 x 2.5"/3.5" interne |
| Panou I/O | 1 x USB 3.0 / 2 x USB 2.0 |
| Sloturi expansiune | 7 |
| Sistem de răcire / ventilaţie | 2 x 12cm faţă (1 x 12cm inclus) 1 x 12cm spate, inclus 2 x 12/14cm panou lateral (opţionale) 1 x 12cm jos (opţional) 2 x 12/14cm sus (opţionale) Răcire cu apă Maxim 280mm lungime şi 50mm înălţime pentru radiator şi ventilatoare |
| Sursă alimentare | acceptă surse ATX PS2/EPS, instalare în parte de jos |
Mai multe imagini şi o analiză extinsă pe pagina următoare...



