PCMHz

PC Hardware Reviews and News

 
Pentru webmasteri

Lansare brand GELID Solutions

Gelid SolutionsUnul dintre fondatorii Arctic Cooling, Gebhard SCHERRER, s-a asociat cu VC Tran din această asociere s-a născut GELID Solutions Ltd., o nouă companie dedicată proiectării şi realizării de noi soluţii termice dedicate gamerilor şi sectorului silent pc.

Cuvântul "gelid" este derivat din latinescul "gelidus" ce se traduce prin "foarte rece, îngheţat". Compania îşi are baza în Hong Kong, management elveţian şi se ocupă cu proiectarea şi producţia de soluţii de răcire inovatoare, silenţioase şi de înaltă performanţă cum sunt coolerele pentru procesoare, ventilatoare pentru carcase, paste termoconductoare şi alte echipamente hardware.

GELID Solutions promite distribuitorilor de componente hardware şi integratorilor de sisteme soluţii şi suport de top ce pornesc de la calitatea produselor, a sistemului de producţie, transport, livrare şi comunicare, toate prin intermediul unei echipe experimentate.


"Sunt încântat să mă întorc în acest sector atât de dinamic şi privesc cu încredere înainte spre dezvoltarea unor produse inovatoare împreună cu noii mei colegi de echipă" declară Gebhard Scherrer, co-fondator şi director de vânzări în cadrul GELID Solutions.


"Ţintim calitatea, inovaţia şi cele mai bune servicii, fiind elveţieni, nu lăsăm nimic la voia întamplării" declară şi VC Tran, co-fondator şi marketing director la GELID Solutions.

Cei doi fondatori au lucrat în sectorul PC Cooling pentru o bună perioadă de timp şi au construit cu succes o companie de IT datorită în principal experienţei acumulate.

GELID caută în acest moment realizarea unor parteneriate comerciale strategice, fiind în plină campanie de promovare a produselor şi brandului. O bună oportunitate pentru distribuitorii români de a începe o relaţie avantajoasă.

Sursa: GELID Solutions

 

Cauta


ziare
Calculatoare ziare.ro SEO Romania