Şaizeci de companii din peste douăsprezece ţări vor prezenta noile tehnologii care au la bază unităţile de procesare vizuală – GPU NVIDIA, în cadrul Summit-ului Companiilor Emergente, care va avea loc în această lună în San Jose, California.
Cele 60 de companii vor dezvălui noi soluţii şi vor realiza demonstraţii care vor implica noile tehnologii în cadrul evenimentului. Douăzeci şi patru de companii, din cele 60 selectate, vor realiza demonstraţii în faţa liderilor din domeniul tehnologiei, analiştilor şi investitorilor. În cadrul acestor sesiuni, reprezentanţii companiilor vor discuta strategiile de dezvoltare împreună cu omologii lor din organizaţii precum Adobe, Cisco, Google, IBM şi Microsoft, alături de membrii principalelor companii de investiţii.
Printre companiile selectate, ai căror reprezentanţi vor susţine sesiunile de demonstraţii, se numără: Playcast (Israel/Marea Britanie – jocuri), Softkinetic (Belgia – recunoaşterea gesturilor), RTT (Germania – soft-uri pentru vizualizări 3D), Useful Progress (Franţa/Canada – imagistică medicală), Natural Motion (Marea britanie – animaţie 3D şi modelare) şi OptiTex (Israel/Statele Unite ale Americii – soft-uri pentru vizualizări 3D destinate segmentului fashion). În ciuda condiţiilor economice nefavorabile, inovaţiile prezentate de aceste organizaţii oferă perspective de dezvoltare şi sunt în atenţia companiilor de investiţii.
“Soluţiile noastre tehnologice vor salva vieţi, oferind medicilor posibilitatea de a explora corpul uman cu o acurateţe de neegalat, fără implicarea riscurilor unor intervenţii invazive. Summit-ul Companiilor Emergente ne oferă oportunitatea de a împărtăşi aceste informaţii extrem de importante cu restul lumii” afirmă Sylbvain Ordureau, CEO în cadrul companiei Useful Progress.
Al treilea summit Anual al Companiilor Emergente – ECS, parte a Conferinţei despre Tehnologia GPU, va avea loc în perioada 21-23 septembrie în centrul de conferinţe San Jose, California. Acest eveniment va oferi oportunitatea de a vedea modalitatea în care companiile emergente utilizează unităţile de procesare vizuală pentru a dezvolta noi aplicaţii şi soluţii. Noi nişe şi noi segmente, precum cel de divertisment, au fost fundamental influenţate de prezenţa unităţilor GPU. Noi industrii şi aplicaţii se dezvoltă în sectorului vizualizării computerizate – recunoaştere facială, recunoaştere a gesturilor, imagistică medicală şi inteligenţă artificială.
Sursa: NVIDIA ![]()


