Compania Kingston Technology Inc., liderul mondial independent în produse de memorie, a fost clasată pe primul loc în lume de către compania independentă de cercetare de piaţă iSuppli în primele şase luni ale anului 2010. Conform raportului, veniturile companiei Kingston provenite din vanzarea de modulele de memorie a fost mai mare de 2,56 miliarde $, ceea ce i-a oferit 45,8% din totalul pieţei producătorilor de module de memorie.
“Relaţiile puternice pe care le-am menţinut în decursul anilor cu partenerii noştri ne-au ajutat să depăşim criza din 2008 şi din prima parte a anului 2009,” a declarat John Tu, cofondatorul Kingston. “Suntem norocoşi că aceste relaţii au permis companiei Kingston să își menţină poziţia puternică.”
“Avantajul nostru provine din faptul că am avut grijă de angajaţii şi clienţii noştri din momentul în care am pornit compania, în urmă cu 20 de ani,” a afirmat David Sun, cofondator Kingston. “Putem avea success în continuare doar dacă muncim şi avem grijă unul de celălalt.”
În 2009, iSuppli a poziţionat compania Kingston pe primul loc în loc lume pe piaţa de module de memorie, înregistrând venituri mai mari de 2,85 miliarde de dolari, cu o cotă de 40,3% din piaţa producătorilor terţi de module DRAM. Raportul iSuppli cuprinde doar veniturile survenite din vânzarea de module de memorie. Acesta nu acoperă veniturile Kingston provenite din vânzarea modulelor NAND Flash. În februarie, Kingston a anunţat că veniturile globale pe 2009 s-au situat la valoarea de 4,1 miliarde dolari, reprezentând a doua cea mai importantă valoare înregistrată de companie în istoria sa.
Produsele de memorie Kingston includ memoriile de brand sau specifice anumitor sisteme; ValueRAM memorie construită după standaradele industriei şi care respectă specificaţiile JEDEC şi sunt destinate integratorilor de sistem; şi HyperX memorie pentru împătimiţii de jocuri şi PC-uri, care au nevoie de un nivel de performanţă mai ridicat. Înfiinţată în 1987 când avea în ofertă un singur produs, Kingston acum produce şi vinde mai bine de 2.000 de produse de memorie.
| Veniturile furnizorilor terţi de module DRAM conform raportului iSuppli din 2010 1H | |||
| Poziţia în 2010 | Compania | Veniturie in 2010* | Cota de piaţă în 2010 |
| 1 | Kingston | 2,562 | 45.8% |
| 2 | A-Data | 423 | 7.6% |
| 3 | Ramaxel | 392 | 7.0% |
| 4 | Crucial | 330 | 5.9% |
| 5 | Smart Modular | 326 | 5.8% |
| Others | 1,562 | 27.9% | |
| Total | 5,595 | 100.0% | |
| * Venituri exprimate în milioane de dolari | |||
| Sursa: iSuppli Corp., noiembrie 2010 | |||
Sursa: Kingston ![]()


