ASUS a lansat gama completă de plăci video îmbunătățite cu DirectCU II, integrând noile tehnologii grafice de la AMD și NVIDIA. Pe segmentul AMD, ASUS oferă plăcile video HD 6970 și HD 6950 cu DirectCU II, în timp ce procesoarele grafice NVIDIA sunt implementate în modelele GTX 580, GTX 570 și GTX 560 Ti. Toate plăcile sunt livrate cu o tehnologie de răcire avansată.
Având la bază ASUS DirectCU, care folosește heat pipe-uri din cupru montate în contact direct cu nucleul grafic pentru o răcire îmbunătățită cu 20%*, DirectCU II adaugă modelelor HD 6970, HD 6950, GTX 580 și GTX 570 un sistem de răcire personalizat, cu două ventilatoare de 100mm pentru o creștere cu 600%* a fluxului de aer. Asus a lansat de asemenea, placa grafică GTX 560 Ti DirectCU II TOP, dotată cu ventilatoare de 80mm, pentru a oferi cea mai bună performanță din segmentul său prin dublarea fluxului de aer.
Noile plăci video DirectCU II includ tehnologia exclusivă ASUS Super Alloy Power care utilizează o formulă unică de aliaj pentru componentele de alimentare cum ar fi: bobine, condensatori, MOSFETi și condensatori POSCAP pentru un plus de performanță de 15%, operare la 35°C* și o durată de viață de 2,5 ori mai lungă. Adițional, utilitarul pentru supravoltaj ASUS Voltage Tweak le permite jucătorilor să acceseze întregul potențial grafic al calculatorului lor cu ajutorul unei interfețe intuitive.
Noua placă grafică GTX 560 Ti DirectCU II de la ASUS utilizează nuclee grafice special selectate, tactate la 900MHz, aducând un plus de 80MHz față de design-ul de referință.
Caracteristici principale
Tehnologia de răcire DirectCU, exclusivă ASUS, a adus în premieră utilizarea în procent de 100% heat pipe-urilor din cupru, care vin în contact direct cu nucleul grafic, înlăturând metalul utilizat în mod obișnuit între nucleu și radiator în cazul plăcilor video normale. Comparativ cu plăcile video standard, modelele DirectCU au obținut temperaturi cu până la 20%* mai reduse în timpul funcționării.
Noua tehnologie DirectCU II reprezintă evoluția conceptului DirectCU. Adițional heat pipe-urilor de cupru, aceasta include două ventilatoare silențioase cu diametrul de 80 sau 100mm. Față de sistemele de răcire întâlnite pe alte plăci grafice care sacrifică dimensiunea ventilatorului pentru a opera fără zgomot, ingineria de calitate din spatele tehnologie DirectCU permite implementarea a două ventilatoare mari ce rămân silențioase și discrete. Testele arată că rezultatele DirectCU II sunt cu până la 600%* mai bune în privința fluxului de aer, iar temperaturile sunt cu 20%* mai mici față de design-ul de referință. Creșterea masivă a răcirii se traduce într-un plus imediat de performanță. Utilizatorii pot supratacta mai departe hardware-ul grație toleranței mărite și a temperaturilor reduse.
Tehnologia Super Alloy Power este bazată pe cercetarea și dezvoltarea unei formule unice pentru componentele alimentării. Utilizată în bobine, condensatori, MOSFETi și condensatori POSCAP, tenologia Super Alloy Power crește performanțele grafice cu până la 15%, micșorând temperatura cu până la 35°C* și prelungind durata de viață de până la 2.5 ori*, comparativ cu design-ul de referință. Datorită condensatorilor POSCAP integrați, plăcile grafice DirectCU II beneficiază de cea mai eficientă alimentare posibilă, placa obținând o stabilitate cu 28%* mai mare în timpul supratactării.
Toate modelele DirectCU II satisfac nevoile utilizatorilor avansați care-și doresc să experimenteze overclocking-ul radical și îmbunătățirea performanțelor. Fiecare placă dispune de utilitarul pentru supravoltaj Voltage Tweak, ce permite modificarea tensiunii de alimentare pentru creșteri cu 50%* a frecvențelor de funcționare.
ASUS GTX 560 Ti DirectCU II TOP este caracterizată de nuclee grafice special selectate din fabrică pentru maximizarea performanțelor la 900MHz, cu 80MHz mai mult față de frecvența standard, fapt ce garantează o experiență plăcută de overclocking pentru entuziaști.
Specificații GPU NVIDIA:
| Model | ENGTX580 DCII/2DIS/1536MD | ENGTX570 DCII/2DIS/1280MD | ENGTX560 Ti DCII TOP/2DI/1GD5 | ENGTX560 Ti DCII/2DI/1GD5 |
| Motor grafic | NVIDIA® GeForce® GTX 580 | NVIDIA® GeForce® GTX 570 | NVIDIA® GeForce® GTX 560 Ti | NVIDIA® GeForce® GTX 560 Ti |
| Interfață | PCI Express® 2.0 | |||
| Memorie video | 1536MB GDDR5 | 1280MB GDDR5 | 1GB GDDR5 | 1GB GDDR5 |
| Frecvență nucleu | 782MHz | 742MHz | 900MHz | 830MHz |
| Nuclee CUDA / Procesore Stream | 512 | 512 | 384 | 384 |
| Frecvențe memorii | 4008MHz (1002MHz GDDR5) | 3800MHz (950MHz GDDR5) | 4200MHz (1050MHz GDDR5) | 4000MHz (1000MHz GDDR5) |
| Interfață memorii | 384 biți | 320 biți | 256 biți | 256 biți |
| Rezoluție maximă DVI | 2560 x 1600 | |||
| Rezoluție maximă D-Sub | 2048 x 1536 | |||
| Ieșire D-Sub | Prin adaptor DVI către D-sub | |||
| Ieșire DVI | 2 xDVI-I | |||
| Compatibil HDCP | Da | |||
| Ieșire HDMI | 1 x HDMI | 1 x Mini HDMI | 1 x Mini HDMI | |
| DisplayPort | x1 | - | - | |
| Adaptoare | Un adaptor DVI către D-sub | Un adaptor Mini HDMI către HDMI | Un adaptor Mini HDMI către HDMI | |
| Cablu SLI 12cm | Un adaptor DVI către D-sub | Un adaptor DVI către D-sub | ||
| Două cabluri de alimentare | Două cabluri de alimentare | |||
| Software | Drivere și utilitare ASUS | |||
| Dimensiuni | 11.5” x 5.0” x 2.0” | 9.0” x 4.4” x 1.58” | 9.0” x 4.4” x 1.58” | 9.0” x 4.4” x 1.58” |
| Note | Pentru optimizarea răcirii, aceste modele ocupă 2.5 sloturi. Vă rugăm să verificați placa de bază și carcasa pentru spațiul disponibil înaintea instalării plăcilor grafice în mod SLI. | |||
Specificații GPU AMD:
| Model | EAH6970 DCII/2DI4S/2GD5 | EAH6950 DCII/2DI4S/2GD5 |
| Motor grafic | AMD Radeon HD 6970 | AMD Radeon HD 6950 |
| Interfață | PCI Express® 2.1 | |
| Memorie video | 2GB GDDR5 | |
| Frecvență nucleu | 890MHz | 810MHz |
| Nuclee CUDA / Procesore Stream | 1536 | 1408 |
| Frecvențe memorii | 5500MHz (1375MHz GDDR5) | 5000MHz (1250MHz GDDR5) |
| Interfață memorii | 256 biți | 256 biți |
| Rezoluție maximă DVI | 2560 x 1600 | |
| Rezoluție maximă D-Sub | 2048 x 1536 | |
| Ieșire DVI | DVI-I, DVI-D | |
| Compatibil HDCP | Da | |
| Ieșire HDMI | Prin adaptor DVI către HDMI | |
| DisplayPort | x4 | |
| Adaptoare | Un adaptor DVI către HDMI | Un adaptor DVI către HDMI |
| Cablu CrossFire | Cablu CrossFire | |
| Un cablu de alimentare | Un cablu de alimentare | |
| Software | Drivere și utilitare ASUS | |
| Dimensiuni | 11.5” x 5.0” x 2.0” | 11.5” x 5.0” x 2.0” |
| Note | Pentru optimizarea răcirii, aceste modele ocupă 2.5 sloturi. Vă rugăm să verificați placa de bază și carcasa pentru spațiul disponibil înaintea instalării plăcilor grafice în mod CrossFire. | |
Nota:
*Performanțele reale pot varia în funcție de configurația sistemului precum și de alte condiții ambientale.
Sursa: ASUS România ![]()
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← Sony lanseaza noi carduri de memorie SD | NVIDIA lanseaza NVIDIA GeForce GTX 560 Ti pentru entuziastii jocurilor → |
|---|





