Xerox România a încheiat cel de-al treilea parteneriat strategic în cadrul programului High Tech Alliance, cu Q’net International, unul dintre principalii furnizori de soluţii şi servicii IT din ţară, la doar o lună de la lansarea programului.
Prin acest parteneriat, Xerox va oferi clienţilor finali, prin intermediul Q’net International, echipamente şi soluţii personalizate în funcţie de necesităţi, acoperind activităţile cu documentele, de la imprimare şi scanare, până la securizarea datelor şi asigurarea unui control riguros asupra costurilor.
Noul partener Q’net International proiectează şi implementează soluţii IT complexe pentru clienţi din diferite segmente de piaţă, astfel că soluţiile Xerox vor ajunge să eficientizeze afaceri din industrii precum finanţe, asigurări, telecomunicaţii, tehnologie, producţie, retail, servicii medicale şi sectorul public.
De asemenea, Xerox va organiza traininguri privind produsele şi soluţiile sale pentru echipele tehnice şi cele de vânzări ale Q’net International, în vederea încorporării acestora într-un mod cât mai eficient în oferta noului integrator.
„Q’net International este cel de-al treilea mare partener strategic în programul Xerox High Tech Alliance, ceea ce spune foarte mult despre eficienţa acestui program pe care l-am lansat recent,” afirmă Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox România şi Republica Moldova. “Împreună cu noul nostru partner ne propunem să fim cât mai aproape de clienţii finali, să-i ajutăm să-şi optimizeze business-urile, cu serviciile, soluţiile şi echipamentele Xerox”.
„Prin Xerox High Tech Alliance, ne vom diversifica oferta de produse şi servicii pentru companii de toate dimenisunile şi din diferite industrii, astfel încât clienţii noştri să beneficieze de noile soluţii personalizate Xerox“, spune Marius Vladu, General Manager Q’net International.
Prin programul High Tech Alliance, Xerox îşi propune să vină în ajutorul clienţilor finali, oferind atât integratorilor cât şi producătorilor din industria IT&C expertiză şi soluţii Xerox complexe, de management al documentelor, pentru ca aceştia să le includă, la rândul lor, în oferta proprie către clienţi.
În cadrul acestui program, clienţii finali vor beneficia de un audit, efectuat de specialiştii companiei cu ajutorul Office Document Assessment (ODA), o analiză consultativă în detaliu, folosind metodologiile şi tehnologiile de vârf Lean Six Sigma. Apoi, pe baza datelor obţinute, se va construi o soluţie specifică. Aceasta poate să aducă reduceri de costuri de până la 30%.
Ceilalţi doi parteneri deja înscrişi în program sunt: Asesoft International, parte a grupului Asesoft, unul dintre liderii în domeniul soluţiilor şi serviciilor IT şi Asseco România, parte a Asseco SEE, cel mai mare operator din Europa de Sud-Est în termeni de venituri provenite din vânzările softurilor şi serviciilor sale.
Sursa: Xerox România
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← Reportofonul Multi-canal Linear PCM Olympus LS-100 | Xerox lanseaza imprimanta laser color Phaser 7800 → |
|---|


