Smart IT, cea mai amplă competiție de aplicații web & mobile din România, îi provoacă pe tinerii dezvoltatori la o mega sesiune de talent și pricepere în software-ul aplicat. Competiția va include și alte concursuri-surpriză și va avea premii în valoare de peste 7.000 euro.

Playtech.ro va apăsa butonul START la data de 17 octombrie 2011, iar participanții își vor putea înscrie aplicațiile pe www.playtech.ro/smartit
până la data de 10 noiembrie 2011. Cele mai bune 10 aplicații vor intră în finală și vor fi prezentate juriului și publicului cu ocazia Mesei rotunde Smart IT, care se va desfășura pe 16 noiembrie, în club Tribute din București.
În competiția Smart IT vor fi acceptate aplicații dezvoltate de echipe de până la 5 membri. Nu există limitare privind suportul, orice platformă web & mobile fiind admisă în concurs. Condiția principală pentru intrarea în Smart IT este că aplicațiile să nu fi fost făcute publice până la data de 17 octombrie 2011.
Aplicațiile software vor fi analizate în funcție de originalitatea ideii, creativitate, modalitate de implementare (design, performanță, experiență în utilizare), utilitate practică, impact potențial.
Companii de top jurizeaza și premiază!
Smart IT va reuni specialiști din diverse domenii și companii de prestigiu pentru analizarea lucrărilor. Din juriul tehnic vor face parte experți din cadrul Microsoft, Kolectiv Studio, Research In Motion (RIM), Total Soft, Nokia, iar jurizarea non-tehnică va fi asigurată de talentații bloggeri Cristi China Birta (Chinezu.eu), Cristi Dorombach (Piticu.ro), Dan Dragomir.
Smart IT reprezintă un complex de provocări adresate tinerilor softiști și onlineri. Competiției centrale de aplicații web & mobile i se vor adaugă concursuri-surpriză pe diverse teme propuse de companii de renume.
Sponsorii și partenerii Smart IT sunt: EuroGSM, Total Soft, Asus, Kolectiv Studio, Research In Motion (RIM) și Tribute.
Sursa: Playtech.ro
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← Concurs - Castiga o placa video AMD Radeon HD 6670 | Futuremark si ECS anunta Overclock Shootout Competition → |
|---|


