În aşteptarea viitoarei generaţii de procesoare Intel, ASUS a pregătit deja plăcile de bază bazate pe chipset-ul Intel Z77 Express una dintre ele fiind şi P8Z77-V Deluxe pe care noi ne-am gândit să o prezentăm întâi sub forma unui preview amănunţit. Nu de alta dar fiind compatibilă şi cu actualele procesoare Sandy Bridge, plaja de utilitate a acesteia este extinsă iar cu lucrurile ce poartă titulatura "Deluxe" nu-i de glumit.
Aspect general şi Accesorii
Privită de sus, placa arată surprinzător de bine şi chiar dacă este o oarecare senzaţie de aglomerare aceasta se datorează în principal multiplelor elemente ce alcătuiesc sistemul de răcire. Din cauza celor două radiatoare plate formatul aminteşte de vechile platforme cu Northbridge şi Southbridge să nu vă lăsaţi înselaţi, avem tot un singur chip Intel Z77 Express răcit de radiatorul plat cu inscripţia ASUS, cel din imediata vecinătate a socket-ului LGA1155 fiind parte componentă a răcirii pentru noul circuit de alimentare Dual Intelligent Proccesors III.
Accesoriile sunt numeroase, cum se cade la o placă ce poartă titulatura "Deluxe" şi constau în cabluri SATA 6Gbps (4 buc.), SATA 3Gbps (2 buc.), o punte SLI, Q-Shield, două antene WiFi, un card ASUS Wi-Fi GO! (Wi-Fi 802.11 a/b/g/n şi Bluetooth v4.0/3.0+HS) şi un front panel box USB3.0 (lipşeste din fotografia noastră).
(click pe imaginile de mai jos pentru mărire)
CPU, VRM, DRAM
ASUS P8Z77-V Deluxe foloseşte acelaşi socket LGA1155 ce suportă atât procesoare din a doua generaţie Intel Sandy Bridge Core i7 / Core i5 / Core i3 / Pentium / Celeron dar şi pe cele din a treia generaţie ce urmează să fie lansate curând. Alimentarea procesorului este realizată cu o mufă 8-pini EATX12V.
Circuitul de alimentare a evoluat şi s-a reunit în ceea ce ASUS denumeşte Dual Intelligent Processors 3 compus din DIGI+ Power Control cu Smart DIGI+ ce include controllere digitale multiple pentru voltajele la CPU, iGPU şi DRAM, la modul general acesta fiind proiectat cu 20 faze de alimentare (16 pentru CPU şi 4 pentru iGPU). Răcirea VRM-ului este realizată cu ajutorul unei combinaţii de trei radiatoare din aluminiu, două dintre acestea beneficiind şi de o heatpipe pentru eficienţă ridicată.
(click pe imaginile de mai jos pentru mărire)
Cele patru sloturi pentru memorii dual channel oferă suport pentru maxim 32GB cu frecvenţe DDR3 2600 (OC), 2400 (OC), 2200 (OC), 2133 (OC), 1866 (OC), 1600 / 1333 / 1066 MHz fiind acceptate Intel Extreme Memory Profile (XMP). Nu lipsesc de aici LED-urile indicatoare pentru memorii, butonul MemOK! şi switch-ul TPU.
(click pe imaginile de mai jos pentru mărire)
Stocare, Sloturi expansiune, Conectori
Sub radiatorul din aluminiu inscripţionat frumos cu sigla ASUS şade chipset-ul Intel Z77 Express acesta oferind 6 port-uri SATA (2 x SATA III 6Gbps / 4 x SATA II 3Gbps) împreună cu tehnologiile Intel Smart Response, Intel Rapid Start şi Intel Smart Connect însă oferta ASUS P8Z77-V Deluxe pe partea de stocare nu se opreşte aici. Placa dispune de alte două controllere dedicate stocării, un Marvell 9128 PCIe ce oferă 2 x SATA 6Gbps (dedicate pentru SSD Caching) şi un ASMedia responsabil pentru două port-uri eSATA 6Gbps.
(click pe imaginile de mai jos pentru mărire)
Există posibilitatea realizării unor configuraţii multi-GPU (Quad-GPU SLI şi Quad-GPU CrossFireX) cu două plăci video instalate în cele două slot-uri PCI Express 3.0/2.0 x16 (x8 dual) (albastru şi alb), placa de bază oferind suport şi pentru tehnologia LucidLogix Virtu MVP. Al treilea slot PCI Express 2.0 (negru). Tot ca sloturi de expansiune mai avem 4 x PCIe 2.0 ce îşi împart lăţimea de bandă cu SATA-urile 6Gbps controlate de Marvell.
Dacă tot am discutat despre conectori, merită trecute în revistă distribuţia port-urilor USB astfel că avem două controllere ASMedia ce oferă 4 x USB 3.0/2.0 cu suport ASUS USB 3.0 Boost UASP Mode (USB Attached SCSI Protocol) iar prin Intel Z77 Express Chipset se mai adaugă 12 port-uri USB (4 x USB 3.0/2.0 şi 8 x USB 2.0/1.1) bineînţeles şi acestea cu suport pentru ASUS USB 3.0 Boost Turbo Mode
Interesată este şi partea de jos a plăcii ASUS P8Z77-V Deluxe unde se află înşirate o pleiadă conectori, butoane şi indicatoare. Astfel, avem doi conectori pentru port-uri USB 2.0 suplimentare, switch ASUS EPU, butoane Power, Reset şi Clear CMOS dar şi un display LED pentru diagnosticarea rapidă a eventualelor erori.
(click pe imaginile de mai jos pentru mărire)
Spatele se prezintă cu o serie completă de conectori aici fiind prezenţi 1 x DisplayPort, 1 x HDMI, 1 x BT4 pentru ASUS Wi-Fi GO!, 1 x Optical S/PDIF Out, 2 x eSATA, 2 x LAN (1 via Intel 82579V Gigabit / 1 via Realtek 8111F Gigabit), 6 x USB 3.0/2.0 (albastre, 1 suportă USB BIOS Flashback), 4 x USB 2.0/1.1, 1 x USB BIOS Flashback şi mufele I/O pentru sunetul pe 8 canale acesta din urmă fiind lăsat pe mâna unui codec audio Realtek ALC898.
Fără a avea pretenţia că am trecut absolut toate caracteristicile deţinute de placa de bază ASUS P8Z77-V Deluxe, prima impresie lăsată asupra noastră este una plină de speranţe astfel că nu ne rămâne decât să aşteptăm puţin până când cei de la Intel se vor decide să lanseze a treia generaţie de procesoare Core i7/i5/i3 pentru a vedea clar cum stau lucrurile.
Galeria foto completă pentru ASUS P8Z77-V Deluxe se poate vizualiza aici.
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ASUS Sabertooth Z77 Preview in imagini si cuvinte | MSI Z68A-GD65(G3) - Pictorial cu surprize |
|---|




Ultimele comentarii
21.05.13 18:00, Scris de North
12.05.13 20:21, Scris de PCMHZ
12.05.13 18:31, Scris de surugiumihai
12.05.13 17:00, Scris de ionutz
08.05.13 21:45, Scris de Valentin