Dacă eşti în căutarea unui CPU cooler multi socket la un preţ decent, Thermaltake tocmai a lansat Contac 29, un cooler pentru procesoare AMD şi Intel compatibil cu platformele AM3, AM2+, AM2 şi LGA1156, LGA1366, LGD775. Cooler-ul este dotat cu trei heatpipes de 8mm, contactul fiind de tip DCT (Direct Contact Technology)..
Parcă ne-am obişnuit în ultimul timp ca Thermaltake să vină cu produse deosebite (vezi SpinQ VT, SpinQ, TMG IA1) aşa că lansarea unui cooler ieftin ne-a luat puţin prin surprindere (iniţial).
Thermaltake Contac 29 este realizat dintr-un ansamblu format din radiator din aluminiu (120 x 50 x 159 mm), baza tot din aluminiu, trei heatpipes cu diametrul de 8mm ce intră în contact direct cu procesorul şi un ventilator de 120mm cu turaţie variabilă (800 - 2000 RPM) controlată prin PWM. Ventilatorul oferă un debit de aer situat între 29.434 - 72.084 CFM, o presiune a aerului de 0.356 - 1.985 mmH2O şi un nivel al zgomotului de 15 - 33.2 dBA.
Surprinde pentru un cooler budget, prezenţa picioruşelor din cauciuc (2 seturi) cu care se fixează ventilatorul şi care elimină astfel în mare parte transmiterea vibraţiilor de la acesta către radiator.
Compatibilitatea cu diversele platforme existente este excelentă, Contac 29 fiind perfect pentru procesoare Intel Socket LGA 1366 Core i7, LGA 1156 Core i7, Core i5, Core i3 , LGA 775 Core 2 Extreme, Core 2 Quad, Core 2 Duo, Pentium D, Pentium 4, Pentium, Celeron D, Celeron şi Socket AMD AM3 Phenom II x4, Phenom II x3, AM2/AM2+/939/754 Phenom, Athlon 64 FX, Athlon 64 X2, Athlon 64, Sempron.
Preţul recomandat de producător este de 29$.
| |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← ARCTIC NC racire suplimentara pentru notebook | Nexus lanseaza trei surse de alimentare din seriile RX şi NX → |
|---|






