AMD / ATI lansează la Computex 2008 o serie de soluţii, inovaţii şi produse noi destinate cu predilecţie sectorului portabilelor (notebooks), probabil impulsionaţi de avansul şi vânzările în continuă creştere pe acest segment de piaţă. Posibilităţile sunt enorme, potenţialul există, inovaţia se vede.. iar în scurt timp o să avem şi o confirmare sau infirmare a performanţelor.
AMD defilează destul de agresiv pe sectorul notebook cu noua platforma denumită Puma înzestrată cu noile AMD TurionTM X2 Ultra Dual-Core Mobile Processors ce sunt ajutate pentru o performanţă 3D şi imagine HD de către seria ATI RadeonTM HD 3000. (comunicat oficial
)
Tot AMD a lansat şi noua serie de procesoare grafice destinate platformelor portabile, ATI Mobility RadeonTM HD 3800 realizate în tehnologia 55 nm cu suport Microsoft® DirectX® 10.1, PCI Express® 2.0, CrossFireX, ATI Avivo™ HD şi ATI PowerPlay™. (comunicat oficial
)
Vorbim mult despre AMD / ATI dar asta este, s-au prezentat cu o serie de noutăţi demne de luat în seamă şi următoarea este cu adevărat o inovaţie. ATI XGPTM ce oferă posibilitatea realizării de configuraţii CrossfireX şi pentru calculatoarele portabile. Folosind o platformă grafică externă conectată prin noua interfaţa PCI Express® (PCIe) 2.0 este posibilă conectarea la notebook a unei plăci grafice dedicate, performanţele în jocuri şi multimedia fiind astfel pe picior de egalitate cu cele oferite de sistemele clasice desktop. (comunicat oficial
)
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← Noutăţi de la Coolink la Computex 2008 | Computex Taipei 2008 - Firmele româneşti interesate de afaceri → |
|---|


