Producătorul taiwanez A-DATA, recunoscut în principal pentru memoriile şi dispozitivel de stocare de tip flash a decis că este momentul pentru o diversificare a portofoliului astfel încât acesta a anunţat prima serie de surse de alimentare denumită Horus şi destinată entuziaştilor, pasionaţilor şi overclockerilor.
Seria surselor de alimentare A-DATA Horus este compusă din modele cu puteri de 550W, 650W, 750W, 850W şi 1200W. Mai mult decât atât toate aceste modele au primit certificarea de eficienţă 80 Plus Bronze fiind de asemenea certificate NVIDIA SLI-ready iar sistemul de cabluri este de tip modular.
Răcirea este asigurată de un ventilator cu LED Eye of Horus (Intelligent LED fan) ce îşi schimbă culoarea în funcţie de încărcarea sursei (0%~50% Verde, 50%~100% Albastru, peste 100% Roşu).
"Debutul pe piaţa surselor de alimentare este o continuare a strategiei noastre de extindere şi difersificare a portofoliului reprezentând o oportunitate importantă de creştere a veniturilor." spune Andy Kuo, Director of Product Management, Division 2.
Modelul de 1200W dispune de două linii +12V pentru suportul a până la 4 plăci video, celelalte modele beneficiiind de o singură linie de. Restul specificaţiilor pentru sursele A-DATA Horus includ conformitatea cu standardele ATX 12V v2.2, v2.3 şi v2.92, 100% condensatori japonezi şi o garanţie de 3 ani.
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← Cooler Master prezinta sursele Silent Pro Gold | GIGABYTE surprinde cu portabilele la COMPUTEX 2010 → |
|---|


