Destul de ok la exterior fără a face apel la inovaţii fără rost doar pentru a fura privirile, bine structurată intern şi cu suficient spaţiu pentru o mare varietate de componente. Cam asta se poate spune pe scurt despre noile carcase Sharkoon Vaya destinate gamerilor şi nu numai...
Construită în formatul Midi-Tower ATX (dimensiuni 465 x 185 x 440 mm, aprox. 5kg.), carcasa are un design exterior bazat pe formatul clasic (pătrăţos) la care Sharkoon a adăugat o secţiune frontală menită să impresioneze prin ventilatorul de 120mm cu LED-uri roşii preinstalat ce se ascunde după o grilă de aerisire. Tot în faţă avem şi două port-uri USB 2.0 precum şi jack-urile Mic/Căşti.
Interiorul pentru Sharkoon Vaya pare foarte aerisit, este vopsit tot în negru ca exteriorul şi se pare că s-a acordat o atenţie deosebită posibilităţilor de cable modding. Înăuntru există 4 spaţii pentru dispozitive de 5.25", 5 pentru cele de 3.5" (4 externe, 1 intern) iar pentru plăcile de expansiune sunt oferite 7 sloturi. Se pot instala astfel plăci video cu o lungime de 27.5cm, cooler CPU cu maxim 16cm înălţime.
Ventilaţia este asigurată de ventilatorul frontal menţionat anterior existând posibilitatea de a instala pe panoul lateral 1 x 120mm sau 1 x 140mm iar in spate 1 x 80, 92 sau 120mm.
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← MSI aduce primele placi de baza cu PCI Express Gen 3 | Synology anunta DiskStation DS4211+ → |
|---|


