PowerColor se află de ceva vreme printre producătorii de soluţii grafice extreme dedicate pasionaţilor de jocuri şi overclocking iar cel mai nou GPU de la AMD nu putea să nu primească şi o realizare custom. Aşa că seria de plăci grafice PCS+ (Professional Cooling System PLUS) primeşte un nou model: PowerColor PCS+ HD4890 dotat cu 1GB memorie GDDR5 la 1100 MHz (4.4GHz) şi nucleu grafic tactat la 950 MHz.
Sistemul de răcire cu care este dotată PowerColor PCS+ 4890 este realizat de ZEROtherm fiind compus dintr-un radiator placat cu nichel negru, cele 52 lamele şi 4 heat pipes fiind răcite de un ventilator cu turaţie variabilă.
Disponibile începând cu luna Mai, pe lângă modelul de bază PCS+ HD4890 comercializat la un preţ de 249$ ne este oferită şi o ediţie limitată PowerColor PCS+ HD4890 Battle Forge Edition la un preţ de 254$, ediţie ce include jocul Battle Forge pentru a pune în evidenţă facilităţile oferite de tehnologia DirectX 10.1.
Sursa: PowerColor| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← MSI adauga placa de baza X58 Pro-E seriei Eclipse | X 5000TA: All in One PC de la Shuttle cu touch screen şi procesor Intel Atom Dual Core → |
|---|


