Placa de bază Albatron K3780E este un produs aparte în principal datorită proiectării etajate pe două nivele. Avem astfel două PCB-uri, unul fiind reprezentat de "System Board" ce include Procesorul, North Bridge, South Bridge şi conectorii SATA iar al doilea denumit "I/O Board" conţinând conectorii cu intrările / ieşiri.
"System Board-ul" de la Albatron K3780E conţine un procesor AMD ASB1 BGA, North Bridge-ul fiind un AMD 780E cu grafică integrată ATI Radeon HD3200, suport pentru DirectX10. Prin intermediul ATI AVIVO sunt oferite capabilităţi de decodare hardware H.264, VC-1 şi MPEG-4. South Bridge-ul este cunoscutul AMD SB710 cu suport pentru 4 x SATA II 3GB şi 1 x ATA 100. "I/O Board-ul" conţine sloturi CF, Mini-PCI şi PCI-E 2.0 16x fiind oferite ieşiri HDMI, D-Sub, LVDS, DVI, Display Port şi 7.1 audio.
Conceptul oferit de Albatron prin K3780E este interesant, existând teoretic şi practic posibilitatea de a upgrada doar jumătate din placa de bază ceea ce reprezintă o noutate în zecile de lansări ale unor produse inovative doar din punct de vedere al aspectului. Din păcate nu se cunoaşte preţul sau o dată certă privind disponibilitatea produsului, acestea urmând să fie comunicate mai târziu de către producător.
| |
| Articolul anterior | Articolul urmator | |
| ← A-DATA lanseaza seria S592 SSD | Synology prezinta DS409slim 4-Bay NAS → |
|---|


