Preview
GELID Indiegogo Zentree, cel mai cool station charger

GELID Solutions au anunţat campania Indiegogo 'Zentree - Smart Flexible Charging Station', dispozitivul fiind o staţie de încărcare universală pentru dispozitive USB. Formele simple, partea practică şi ergonomia din primele impresii îl înscriu în categoria viitoarelor produse COOL!

Zentree ar urma să includă un cip inteligent care să negocieze automat cel mai bun mod de încărcare pentru orice dispozitiv ce foloseşte interfaţa USB pentru încărcare. Suplimentar, pentru un aspect contemporan şi o ergonomie ridicată, Zentree are o suprafaţă tridimensională din pini de cauciuc moale. Aceştia ar urma să ofere o soluţie de aşezare practică şi adaptată pentru orice dispozitiv, smartphone, tabletă, etc.

GELID spune că a testat cu succes variantele demo cu dispozitive Apple (telefoane şi tablete), diverse altele bazate pe Android, ceasuri Pebble, căşti Bluetooth şi chiar acumulatori portabili.

Campania Indiegogo 'Zentree - Smart Flexible Charging Station' a fost iniţiată pentru strângerea de fonduri / pre-comenzi necesare producţiei şi livrării unui prim lot undeva în primul trimestru din 2016. Suporterii vor beneficia de un preţ special de 30 USD, preţul estimat pentru retail fiind de aproximativ 50 USD.

O surpriză plăcută de la GELID Solutions, companie care şi-a construit renumele rapid oferind soluţii de răcire pentru sisteme desktop fără un portofoliu de sute de produse.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, recomandă-l şi prietenilor tăi. Mulţumim!

SPRIJINĂ GRATUIT ACEST SITE
Cumpără orice de pe eMAG folosind acest link iar noi vom folosi fondurile din comisioane pentru dezvoltarea acestuia.


comments powered by Disqus