ASBIS Romania, unul dintre cei mai importanţi distribuitori din domeniul IT din România, a încheiat un acord de distribuţie cu Fujitsu, al treilea furnizor de servicii IT din lume şi numărul 1 în Japonia, ca parte a strategiei sale de dezvoltare. În cadrul acestui parteneriat, ASBIS Romania va oferi, prin intermediul partenerilor săi, produse din întreaga gamă Fujitsu, începând cu PC-uri mobile şi desktop, continuând cu staţii grafice, servere, soluţii de stocare şi periferice IT, atât din gama consumer cât şi din cea destinată clienţilor business.
|

Xerox România a încheiat cel de-al treilea parteneriat strategic în cadrul programului High Tech Alliance, cu Q’net International, unul dintre principalii furnizori de soluţii şi servicii IT din ţară, la doar o lună de la lansarea programului.
Spearhead Systems anunţă parteneriatul cu SGI şi obţinerea statului de partener Premium şi distribuitor în România. SGI, cunoscută cu numele anterior de Silicon Graphics Computer Systems, este liderul pieţei de soluţii High Performance Computing.
Canon Europa, lider mondial în soluţii de imagistică, anunţă cu mândrie asumarea rolului de partener oficial al Danone Nations Cup în 2011, extinzând relaţia de sponsorizare existentă în cadrul turneului. Noul statut de partener oficial se extinde la turneul final mondial, care va avea loc în Madrid, Spania, începând cu 6 octombrie. Finala turneului va avea loc pe 9 octombrie 2011 pe stadionul Santiago Bernabeu al celebrei echipe de fotbal Real Madrid.


Cel mai recent comunicat de presă primit de la OCZ Technology ne anunţă că SSD-urile din clasa enterprise au primit acceptul celor de la Silicon Graphics International (SGI) astfel că pe viitor cel puţin o parte din staţiile grafice şi soluţiile de stocare oferite de SGI vor avea în dotare SSD-uri de la OCZ.
BenQ, lider pe piaţa de proiectoare din România, va asigura echipament de proiecţie necesar în cadrul Transilvania International Film Festival (TIFF) pentru ediţia de anul acesta. BenQ devine astfel partener tehnic al festivalului pe zona de proiectoare pentru ediţiile din 2010 şi 2011.




