Coolere

GELID GX-7 CPU Cooler Review

Nimic nu e mai plăcut pentru mine ca momentele în care produsul ajunge în forma finală pe masa de teste mai ales după ce am avut ocazia să urmăresc destul de aproape evoluţia acestuia. Astăzi a venit rândul celor de la GELID Solutions care ne-au trimis pentru review noul lor CPU Cooler dedicat gamerilor (şi nu numai) GELID GX-7.

Cu GX-7 am făcut pentru prima dată cunoştiinţă la CeBIT 2011 unde GELID îl avea expus în faza de prototip avansat iar după aproximativ jumătate de an iată că acesta a ajuns şi la noi pentru review (după doar câteva săptămâni de la lansarea oficială).

Pentru cine nu ştie, GELID Solutions este relativ nouă înfiinţată în 2008 de către unul dintre fondatorii Arctic Cooling, Gebhard SCHERRER, care s-a asociat cu VC Tran din această asociere s-a născut GELID Solutions Ltd., o nouă companie dedicată proiectării şi realizării de noi soluţii termice dedicate gamerilor şi sectorului silent pc.

Ambalaj si prezentare

Ambalajul este compact şi chiar dacă nu are dimensiuni / greutate mari, ne bucură faptul că are un mâner de plastic. Oricine analizează cutia în care se află cooler-ul GELID GX-7 îşi poate face rapid o imagine completă atât asupra aspectului dar şi a specificaţiilor tehnice, conţinutului şi caracteristicilor unice, aproape că nici nu este nevoie de vreun manual (ghidul de instalare este prezent înăuntru). În concluzie o prezentare de nota 10!

Accesorii si bundle

Accesoriile necesare instalării sunt destul de multe bine însă că avem un singur backplate universal pentru platformele AMD şi Intel. GELID mai oferă ca bundle o seringă mică cu pastă termoconductoare GC-2 din portofoliul propriu (cantitatea ajunge cam pentru două aplicări), 4 cadre metalice pentru prinderea a două ventilatoare de 120mm şi un mic sticker cu logo-ul producătorului pentru fanii adevăraţi.

Tot în pachet descoperim şi un ventilator de asemenea din portofoliul propriu, mai exact modelul Wing 12PL de 12mm, 1800 RPM, cu elicea detaşabilă (o caracteristică a acestor ventilatoare) iar pentru pasionaţii de PC-Modding merită menţionat că ventilatorul este iluminat de 4 LED-uri albastre care împreună cu elicea din plastic transparent tot în nuanţă de albastru vor atrage cu siguranţă privirile.

Specificatii si caracteristici

  • Debit de aer (CFM/CMH): 75.6 CFM / 128.6 CMH
  • Lagăre: Nanoflux Bearing
  • Lungime cablu: 500 mm
  • Tensiune: 0.45 A
  • Voltaj: 12 V
  • Dimensiuni ventilator: 120 (l) x 120 (w) x 25 (h) mm
  • Viteză ventilator: 600 - 1800 RPM
  • Dimensiuni radiator: 130(l) x 65 (w) x 159 (h) mm
  • Culoare LED: Albastru
  • Durata de viaţă MTBF la 40C: 100.000 ore
  • Nivel de zgomot: 10 - 26.8 dBA
  • Nr. de LED-uri: 4
  • Presiune statică: 2.66 mmAq
  • Garanţie: 3 ani
  • Greutate: 720 grame (radiator şi un ventilator)

{jospagebreak_scroll title=Analiza si Imagini}{metatitle:Analiza si Imagini | GELID GX-7 CPU Cooler - Review (Pag. 2 din 5)}{metadesc:Analiza si Imagini detaliate pentru GELID GX-7 CPU Cooler - review realizat de PCMHZ}

Analiza si imagini

GELID GX-7 foloseşte tipologia tower / turn, cu un radiator format din 45 lamele ce răcesc 7 heatpipes, chiar dacă producătorul ne spune că avem de-a face cu un design unic, aspectul general la exterior este unul cât se poate de clasic, însă doar la exterior pentru că după o perioadă destul de lungă de proiectare şi testare, lucrurile de fineţe s-au păstrat la nivel de detaliu şi în adâncul acestui cooler.

Partea superioară are un capac din plastic negru cu un design plăcut al cărui rol este unul simplu, estetic, nimeni nedorind probabil să vadă 7 capete de la heatpipe-uri cum străpung aerul. Revenind la radiator, cele 45 de lamele din aluminiu sunt distanţate generos una de cealaltă la 2.5mm iar în centru şi între grupurile de heatpipes avem orificii menite să permită un mai bun flux de aer.

Baza este una din zonele unde GELID au depus eforturi pentru a obţine maximul de schimb termic, nu e nevoie să ai un număr ridicat de heatpipes pentru a avea garanţia că se obţin şi performanţe mai bune. Pentru aceasta, cele 7 conducte de căldură (6mm diametru) au fost împărţite în două grupe, una de 2 şi una de 5 cu o dispunere compactă în radiator şi una şi mai compactă la bază (vezi şi schiţa de mai jos). Talpa din Cupru are o suprafaţă de contact cu procesorul de 35 x 34mm, finisajul fiind de foarte bună calitate.

Schema aranjare heatpipes GELID GX-7

În cazul în care nu s-a reţinut din introducere, să amintesc că design-ul acestui cooler permite instalarea a două ventilatoare de 120mm făr nici o problemă deosebită, standard el venind dotat cu un singur ventilator.

Ok, atunci să vedem repede platforma de test, metodologia şi bineînţeles rezultatele obţinute de GELID GX-7

{jospagebreak_scroll title=Platformele de test, Instalare si Metodologie}{metatitle:Platformele de test, Instalare si Metodologie | GELID GX-7 CPU Cooler - Review (Pag. 3 din 5)}{metadesc:Platformele de test, Instalare si Metodologia de testare pentru GELID GX-7 CPU Cooler - review realizat de PCMHZ}

Platforma de test Intel LGA1155

Instalarea a decurs rapid, nu s-au sesizat probleme cu restul componentelor din jurul socket-ului fiind destul loc de jur împrejur.

  • MB: ASUS Sabertooth P67 oferită de ASUS România
  • CPU: Intel Core i5 2500K @ 3.3GHz / OC 4.5GHz
  • VGA: AMD Radeon HD 6850 (referinţă) prin partenerii AMD România
  • RAM: 2 x 2GB Kingston DDR3-1600 9-9-9-24
  • SSD: Kingston SSDNow V Series 64GB
  • PSU: Glacial Power 650W GP-AL650A
  • Case: 3R System L-1100 Cool (opencase)

Platforma de test AMD AM3+

Şi de această dată, o instalare fără probleme, în cazul platformei de faţă (ASUS are tendinţa de a plasa aproape de socket-il AMD sloturile de memorie) este recomandabilă folosirea unor module cu radiatoare joase.

  • CPU: AMD Phenom II X6 1090T @ 3.2GHz si 4GHz OC @ 1.45V
  • Motherboard: ASUS M4A89TD PRO oferită de ASUS România
  • Case: BitFenix Colossus (opencase)
  • RAM: 4GB (2x2GB) Corsair XMS3
  • VGA: AMD Radeon HD 6850 (referinţă) prin partenerii AMD România
  • HDD: 2 x Western Digital 500GB 32MB SATA
  • Sursă alimentare: ADATA HM 850W oferită de ADATA

Metodologie de test:

În cazul platformei Intel LGA 1155 cu al său Core i5 2500K s-au rulat testele folosind un singur ventilator (1300 RPM CPU stock / 2000 RPM CPU O.C.), procesorul fiind tactat la frecvenţele default precum şi overclockat la 4.5GHz

Pentru platforma AMD am decis folosirea unei sesiuni extinse de testare, GELID GX-7 fiind pus la muncă în configuraţii cu un ventilator şi cu două ventilatoare, două profile PWM din BIOS, fără controlul PWM la ventilatoare, cu procesorul Phenom II X6 1090T rulând la specificaţiile default dar şi în overclocking cu supravoltare.

În ambele sesiuni carcasele au fost deschise (opencase) iar temperatura din cameră la 230C.

Să vedem deci rezultatele...

{jospagebreak_scroll title=Rezultate teste - temperaturi}{metatitle:Rezultate teste - temperaturi | GELID GX-7 CPU Cooler - Review (Pag. 4 din 5)}{metadesc:Rezultate teste - temperaturi pe platformele AMD si Intel pentru GELID GX-7 CPU Cooler - review realizat de PCMHZ}

Temperaturi pe Intel Core i5 2500K

Temperaturi GELID GX-7 Intel stock

şi în overclocking...

Temperaturi GELID GX-7 Intel OC

Temperaturi pe AMD Phenom II X6 1090T

 

Temperaturi GELID GX-7 AMD Stock

şi bineînţeles în overclocking...

Temperaturi GELID GX-7 AMD OC

Date fiind dimensiunile destul de compacte pe care le are GELID GX-7, nu ne-am aşteptat la un comportament atât de bun, temperaturile înregistrate (mai ales pe procesorul AMD cu 6 nuclee) fiind mai mult decât bune pentru categoria din care face parte acest produs. O altă surpriză plăcută a venit din partea ventilatorului care în regim de lucru normal adică la turaţii de aproape 1300 RPM  a dat dovadă de o silenţiozitate demnă de un produs de vârf, normal, zgomotul devine uşor sesizabil dar nu deranjant la turaţii de 1850RPM.

{jospagebreak_scroll title=Concluzii}{metatitle:Concluzii | GELID GX-7 Review (Pag. 5 din 5)}{metadesc:Concluziile, remarci si impresii pentru cooler-ul GELID GX-7 - review realizat de PCMHZ}

Concluzii

GELID GX-7 s-a comportat peste aşteptările noastre, dovedind că o proiectare atentă, materiale şi asamblare de calitate precum şi câteva idei mici dar noi pot aduce încă surprize în sectorul răcirii pe aer unde de ceva vreme producătorii cu renume au cam ajuns la limită recurgând la tot felul de supra-dimensionări şi briz-brizuri.

Chiar dacă nu se poate spune că este un candidat ideal pentru pasionaţii de overclocking extrem, GX-7 cu al său preţ de aproximativ 45 Euro este o alegere ideală pentru majoritatea utilizatorilor şi configuraţiilor. Un plus la capitolul estetică este adus şi de ventilatorul iluminat cu LED, forma radiatorului imprimând o iluminare distinctă, fără să cadă în kitch.

Cu speranţa că în cele din urmă vom avea şi pe piaţa de la noi acest cooler şi restul produselor din portofoliul GELID (atunci când vreun distribuitor local se va decide că utilizatorii de aici merită astfel de soluţii), nu ne rămâne decât să închidem acest review spunând sincer că vom recomanda modelul GX-7 oricărui utilizator aflat în căutarea unei soluţii de răcire performante, silenţioase şi de calitate.

  • construcţie de calitate
  • aspect vizual (în timpul utilizării)
  • ventilator inclus (se pot utiliza două de 120mm)
  • silenţiozitate
  • performanţe termice foarte bune raportate la dimensiune

  • mai puţin recomandabil pentru overclocking extrem
  • momentan indisponibil în România
Notare

PCMHZ Silent Award

PCMHZ Editors Choice Award

Prezentare
(modul cum este oferit produsul, ambalaj, bundle)
10
Aspect
(partea de estetică, impact vizual, cromatica,)
*subiectiv
10
Construcţie
(calitatea materialelor, a asamblării)
10

Funcţionalitate
(uşurinţa instalării, stabilitate,
comportament general, etc)

9
Performanţe 9
Raport Preţ / Dotări / Performanţe 9.5

Scor final

9.58

GELID GX-7 CPU Cooler a fost oferit pentru review de către GELID Solutions

Dacă ţi-a plăcut acest articol, recomandă-l şi prietenilor tăi. Mulţumim!

SPRIJINĂ GRATUIT ACEST SITE
Cumpără orice de pe eMAG folosind acest link iar noi vom folosi fondurile din comisioane pentru dezvoltarea acestuia.


comments powered by Disqus